27 Aprilie 2021 - ALTEN, subsidiara locală a grupului de origine franceză și una dintre cele mai importante companii de consultanță în IT și inginerie, susține că anul pe care îl traversăm va fi unul bun pentru industria IT. De altfel, datorită forței de muncă super calificate, România livrează, astăzi, proiecte la cel mai înalt nivel. Compania are în plan să ajungă la peste 730 de angajați în 2021, în urma unei acțiuni de recrutare a 100 de specialiști în IT și inginerie pentru birourile din țară.

Dinamica proiectelor ultimelor luni, precum și optimismul precaut al clienților sunt indicatori favorabili care anunță un an bun pentru întreaga industrie IT&C. Pandemia a forțat deja companiile din regiune să își schimbe perspectiva și modelul de business, ceea ce a impulsionat cererea de suport și consultanță pentru zona de cercetare și dezvoltare (R&D).

Partea de Research & Development (R&D) este una extrem de dinamică, chiar și în momente de criză, cum este aceasta pe care o parcurgem, deoarece determină angajații să inoveze în mod constant. Este, practic, responsabilitatea lor să dezvolte, pentru viitor, soluții noi, alternative, eficiente și viabile pentru industrii foarte competitive, precum este industria auto, de exemplu.”, consideră Lidia Pleniceanu, Business Unit Director la ALTEN România.

Reprezentanții ALTEN sunt de părere că proiectele desfășurate în ultimele luni vor convinge tot mai multe companii globale să capete și mai multă încredere în România și, fie le vor incuraja alocarea de noi investiții la cele deja existente, fie să contribuie cu unele noi.

De altfel, ritmul alert de digitalizare va permite anularea distanțelor fizice și va conduce la o flexibilitate a proceselor nemaiîntâlnită până acum. „Dacă cele două tendințe s-ar concretiza, am putea vedea oportunități importante pentru noi, ca țară și companie”, punctează Lidia Pleniceanu.

 

Ce a adus 2020 pe plan local

Ultimul an ne-a afectat pe toți, într-un fel sau altul, și ne-a transformat modul în care ne abordăm munca și business-urile. Am văzut cum, cel puțin în lunile de lockdown, numeroase organizații au ales precauția și și-au amânat proiectele și investițiile noi. Începând cu toamna anului trecut, însă, s-a putut observa un ușor dinamism în multe industrii.

Pandemia a apăsat pedala de accelerație pentru proiectele de digitalizare la nivel local. A fost o perioadă plină de provocări. Per total, sectorul IT (mai specific, dezvoltarea de software), zona de telecom și cea financiar-bancară au fost cel mai puțin afectate de schimbările de ritm din economie. Clienții ALTEN din aceste zone au continuat să dezvolte proiecte într-un ritm apropiat de cel normal. Mai mult, în prezent, compania are proiecte noi în desfășurare sau discuții pentru proiecte noi. La nivel de soluții, anul trecut a crescut cererea pentru soft-urile care susțin mobilitatea angajaților și munca remote.

O tendință macro, însă, care nu a fost afectată de criza sanitară, se referă la schimbarea de abordare din partea clienților, dinspre externalizarea resurselor către proiectele cu valoare adăugată mare. Tot mai mulți clienți cer experților să îi ajute să gestioneze proiecte complexe de IT și inginerie.

Previziunile pentru 2021, între incertitudine și optimism

România este o țintă bună pentru dezvoltarea activităților locale, datorită raportului bun între cost și calitate. Astăzi, când majoritatea companiilor sunt extrem de atente la acest aspect, precum și datorită digitalizării accelerate care permite să muncim mai eficient de la distanță, devenim din ce în ce mai atractivi ca țară.

Pentru 2021 ne-am propus să angajăm cel puțin 100 de noi specialiști. Odată cu această acțiune sperăm să raportăm, din nou, o creștere de două cifre a afacerilor”, subliniază reprezentanta ALTEN România despre planurile de recrutare ale companiei pentru acest an.

Pentru multe afaceri și chiar industrii, soluțiile digitale au însemnat, în ultimul an, diferența dintre faliment și supraviețuirea pe piață. Lipsa de predictibilitate a determinat alte firme să răspundă diferit crizei și să își concentreze atenția pe termen scurt, răspunzând provocărilor de moment. O altă reacție la momentele dificile a fost și este, pentru multe dintre organizații, să investească în viitor, în partea de R&D.

Totodată, segmentul de R&D este cel care va susține dezvoltarea ALTEN în următoarea perioadă. Proiectele la care se lucrează acum și care se vor implementa în următorii 3-5 ani vor conduce la devoltarea de soluții noi și viabile pentru diferite piețe. Un exemplu elocvent în acest sens este cel al proiectelor de R&D din industria auto, o industrie care a fost vizibil afectată în pandemie de scăderea vânzărilor și, totuși, care continuă să investească fără întrerupere.

Specialiștii consideră, însă, benefic pentru întreaga industrie IT, deschiderea multor organizații și industrii către potențialul benefic al tehnologiei. Odată cu reconversia profesională a multora dintre noi – acest lucru va avea drept efect o schimbare de percepție, precum și îmbrățișarea mai deschisă a mijloacelor tehnologice.

Cu toate acestea, deși optimistă, evoluția sectorului tehnologic, dar nu numai, va depinde, majoritar, de evoluția dinamicii de cazuri, precum și de deciziile autorităților în această direcție, luate la nivel național și internațional.

 

Despre ALTEN

Ca lider mondial în inginerie și consultanță tehnică, grupul ALTEN desfășoară proiecte de cercetare și dezvoltare pentru companiile de vârf din toate sectoarele industriale, telecomunicații și servicii din întreaga lume. ALTEN România a înregistrat o cifră de afaceri de peste 26 de milioane de euro (126,5 milioane de lei) la sfârșitul anului 2020. Compania oferă suport pentru strategiile de dezvoltare ale clienților săi în domeniile cercetării și inovării, sistemelor informatice și ingineriei, începând cu anul 1996. ALTEN România reprezintă un accelerator de carieră pentru angajații săi, oferind diversitate, mobilitate și o cultură organizațională bazată de spiritul de echipă. Mai multe detalii pe www.altenromania.ro.