București, 18 mai 2021 - Digitalizarea proceselor de HR s-a accentuat tot mai mult în companiile din România, în ultimul an, precizează ALTEN, subsidiara locală a grupului de origine franceză și una dintre cele mai importante companii de consultanță în IT și inginerie. Odată cu implementarea muncii la distanță, angajatorii și-au digitalizat procesele de recrutare, oferind mai multă atenție candidaților din orașele mai mici în condiții de maximă flexibilitate – lucru mai rar întâlnit înainte de pandemie.


 

Tendințele din industria de HR în 2021


Pandemia a determinat companiile să-și reconfigureze procesele de HR, de la operațiunile administrative la activitățile de recrutare și modul de lucru. În ultimul an, numeroase industrii și-au regândit procesele de business, adaptându-se noului context de criză și schimbărilor impuse de COVID-19, în special în piața locurilor de muncă. Cele mai multe companii s-au concentrat îndeosebi pe reținerea angajaților, dar și pe recrutarea de noi specialiști – de data aceasta, însă, într-un mod diferit decât procedau anterior: s-au axat 100% pe interacțiunile online cu candidații, încă de la primele interviuri.

 

Recrutarea și lucrul la distanță sunt, astăzi, abordări firești pentru mulți dintre angajatori și angajați. Atât companiile, cât și candidații, s-au adaptat destul de repede noii realități, îmbrățișând nevoia de a fi în siguranță, flexibilitatea de lucru și comunicarea online. Ele au devenit practici implementate la nivel global și au deschis noi orizonturi pe piața muncii. De pildă, noile tendințe oferă mai multe oportunități candidaților care locuiesc în orașe mai mici, dar care își doresc să lucreze pentru companii ale căror birouri sunt prezente mai degrabă în orașele mari ale țării”, explică Corina Soare, Recruitment Manager la ALTEN România.

 

Potrivit celor mai recente date, publicate de platforma de recrutare Best Jobs în ianuarie a.c., numărul locurilor de muncă din România a crescut, în 2020, cu 5% față de anul 2019, iar cele mai multe poziții disponibile au fost în zona de angajați calificați (cunoscuți drept “white collars”). Cele mai căutate locuri de muncă au fost cele din domeniile auto, financiar, inginerie, medical, IT&C și vânzări.

 

În ciuda dificultăților pe care le-am traversat anul trecut, oferta de joburi în IT a fost extrem de vastă pe piața din România, datorită digitalizării accentuate și aportului tehnologic vital în activitatea multor afaceri. Potrivit cifrelor publicate recent de platformele de recrutare, companiile din industria  IT și telecom au fost printre cei mai mari angajatori ai anului 2020, alături de companiile din retail, medical, pharma, construcții, energie, financiar și consultanță. Vorbim aici despre domeniile esențiale, care au reușit să creeze noi locuri de muncă și să susțină economia. Noi, spre exemplu, de anul trecut am mutat procesul de recrutare 100% online, iar astăzi continuăm recrutarea a aproximativ 100 de specialiști în IT și inginerie, pentru birourile noastre din țară”, punctează Corina Soare.

În ultimul an, ALTEN a reușit să atragă un număr mare de candidați prin extinderea networking-ului fiecărui recruiter, precum și prin îmbunătățirea procesului de căutare și selecție. Totodată, pentru a menține un ritm constant de creștere a echipelor, compania a abordat noi segmente de piață, diversificându-și portofoliul, precum: inginerie civilă, inginerie medicală sau inginerie feroviară, stabilind colaborări cu companii din industriile respective.

Același studiu BestJobs a scos în evidență faptul că cei mai mulți candidați s-au arătat interesați de munca la distanță, tendință care va fi în puternică creștere și în 2021. Totodată, conform datelor publicate de platforma de recrutare ejobs, numărul de aplicări zilnice la joburile disponibile online a crescut, anul trecut, cu 36% față de aceeași perioadă a anului anterior.

Cum recrutează, astăzi, companiile din IT


Pandemia a impus schimbări atât în procesul de recrutare, cât și în stilul de lucru ori referitor la facilitățile oferite de angajatori. De pildă, recrutorii au fost și mai activi, în ultimul an, în recrutarea online a candidaților, atât prin intermediul site-urilor companiilor, cât și cu ajutorul platformelor social media (LinkedIn și Facebook) sau a celor de recrutare. Procesele de selecție s-au derulat și se derulează și astăzi la distanță, interviurile clasice fiind înlocuite, fără probleme, cu discuțiile telefonice ori cu întâlnirile online video dintre candidați și recrutori, indiferent de locurile în care se află aceștia. Totodată, la ora actuală, și testarea candidaților are loc tot online, prin intermediul aplicațiilor și platformelor de HR.

 

De altfel, angajatorii au început să renunțe la formatul clasic de CV și să caute tot mai des CV-uri cât mai simple, concise și atractive din punct de vedere grafic, cu informații actualizate si obiective, care rezumă experiența profesională a candidaților în una sau două pagini.

Totodată, posibilitatea de a lucra de oriunde a deschis un nou orizont, atât pentru candidați, cât și pentru angajatori, și anume aceea de a recruta specialiști care nu locuiesc în orașele în care companiile dețin birouri, ci a se îndrepta și către candidați din orașele și localitățile mai mici din țară. Am identificat această oportunitate, de la jumătatea anului trecut, iar în prezent o aplicăm cu succes în etapa de recrutare. Este o situație win-win pentru ambele părți, iar tendința este abia la început. În esență, ne adaptăm noii realități și oferim mai multe oportunități și celor care locuiesc în afara marilor centre urbane. Tehnologia, precum și contextul, fac aceste lucruri posibile, de ce să le ignorăm?”, subliniază Corina Soare.

Potrivit reprezentanților ALTEN, numărul candidaţilor care aplică, astăzi, la un job în IT a crescut cu aproximativ 30% faţă de perioada de dinainte de pandemie, în funcţie de rolul disponibil. Acest lucru se datorează și întoarcerii unui număr mare de români din străinătate, dar și fluctuației de personal. Cu paşi mici, multe industrii încep să dea semne de revigorare în ceea ce privește extinderea echipelor.

După ce se încheie procesul de recrutare la distanță, angajatorii se confruntă cu o nouă provocare: integrarea și fidelizarea angajaților, fără posibilitatea ca aceștia să relaționeze față în față cu colegii lor (deseori, nici nu ajung să se cunoască personal). Potrivit specialiștilor, integrarea și retenția oamenilor în organizație, fără a stabili interacțiuni live cu aceștia, determină managerii să apeleze la și mai multe soluții IT cu ajutorul cărora să creeze conexiuni cu ei și să-i determine să se integreze rapid în companie: de la traininguri și ședințe online la discuții unu-la-unu sau cu întreaga echipă. Iar dincolo de acestea, în joc intră și pachetele extra salariale, de beneficii, carduri care se încarcă de la distanță și le permit angajaților să aibă acces la o multitudine de resurse, precum: cărți, clase online de fitness, cursuri de specialitate ori de dezvoltare personală, vouchere de masă, precum și posibilitatea de a comanda diverse electronice sau produse de fashion – în funcție de politica fiecărei companii. De altfel, mai mult ca niciodată, recrutorii sunt atenți la skill-urile, nevoile și așteptările candidaților, la flexibilitatea pe care aceștia și-o doresc, precum și la toți factorii care construiesc fericirea și stabilitatea angajaților la locul de muncă.

Deși trăim timpuri pline de incertitudine, principalele tendințe din piața muncii, anul acesta, vor rămâne digitalizarea și automatizarea, atât în procesul de recrutare, cât și în activitatea angajaților. Dincolo de specializările de care va fi cea mai mare nevoie în piață, în viitor, în decizia de angajare vor conta abilități precum rezolvarea situațiilor complexe, adaptabilitate, capacitatea de a lua decizii rapid sau aptitudinile digitale.

 

 

Despre ALTEN

Lider mondial în inginerie și consultanță tehnică, grupul ALTEN desfășoară proiecte de cercetare și dezvoltare pentru companiile de top din toate sectoarele industriale, telecomunicații și servicii din întreaga lume. La sfârșitul anului 2019, ALTEN România a înregistrat o cifră de afaceri de aprox. 25 milioane de euro (121 milioane de lei).

În 2021, ALTEN are în plan să ajungă la un număr de aproximativ 730 de angajați, în urma unei acțiuni de recrutare a cel puțin 100 de specialiști. Compania oferă suport pentru strategiile de dezvoltare ale clienților săi în domeniile cercetării și inovării, sistemelor informatice și ingineriei, începând cu anul 1996. ALTEN România reprezintă un accelerator de carieră pentru angajații săi, oferind diversitate, mobilitate și o cultură organizațională bazată pe spiritul de echipă. Mai multe detalii pe www.altenromania.ro.