7 sfaturi pentru a trece cu brio un interviu offline de angajare
Ai obținut un interviu offline pentru un post în domeniul tech? Ai doar câteva minute la dispoziție să te prezinți, să faci o impresie placută și să îți promovezi realizările. E timpul să te pregătești pentru întâlnirea cu potențialul angajator, iar
sfaturile pe care ți le-am pregătit în rândurile de mai jos ar putea face o diferență în experiența ta.
De cele mai multe ori, a fi un bun inginer sau programator nu este suficient în promovarea interviurilor în domeniu. Pentru a fi considerat un programator sau un inginer productiv, e nevoie să fii capabil să rezolvi probleme complexe de-a lungul unor săptămâni sau chiar luni. Însă, la interviul offline, fiecare task cerut trebuie rezolvat în mai puțin de o oră. În caz că am uitat să menționăm, îți amintim acum:
procesul de angajare pe poziții tech poate avea mai multe etape, inclusiv un task de codare sau o provocare ce ține de proiectare.
1. Arată-ți entuziasmul
Dacă reușești
să-ți arăți entuziasmul pentru poziția pentru care aplici, ești deja cu un pas mai aproape să obții jobul oferit de companie.
Cea mai bună abordare este
să pregătești chiar înainte de interviu câteva întrebări despre companie în care să cuprinzi aspecte pe care le consideri interesante și provocatoare și pe care le poți discuta în timpul interviului offline. Astfel, vei arăta și că te-ai documentat despre viitorul loc de muncă și că ești cu adevărat interesat de companie.
2. Alege-ți ținuta potrivită
Din fericire, au apus vremurile în care era „nevoie” să te prezinți la un interviu îmbrăcat business, în cămașă albă și pantaloni cu dungă. Desigur, acest lucru nu înseamnă că poți să te prezinți în îmbrăcăminte sport.
Indiferent dacă interviul are loc într-o cafenea sau la sediul companiei, într-o clădire de birouri,
alege ceva în care să te simți confortabil, dar care să nu fie prea încărcat vizual.
Îți recomandăm să apelezi la culori simple, neutre, calde.
3. Păstrează contactul vizual
Păstrarea contactului vizual este un adevărat task în cazul interviurilor online. Despre ele poți citi și afla mai multe detalii
aici.
În cazul interviurilor offline, contactul vizual se face mult mai ușor.
4. Ajutorul poate fi chiar în fața ta
Deși nu este o regulă general valabilă,
de cele mai multe ori intervievatorii îi ajută pe candidați. Ei oferă indicii, răspund la întrebări și conduc discuția. Pentru a-ți face o părere despre ceea ce vrea să spună intervievatorul tău, ține cont de următoarele sfaturi:
- Adresează întrebări chiar dacă ești aproape sigur că știi răspunsurile;
- După ce îți este adresată o întrebare, asigură-te că ai înțeles-o;
- Clarifică orice ambiguitate;
- Descrie soluțiile pe care le gândești;
În cazul în care oferi soluții la problemele care ți-au fost expuse, întreabă intervievatorul dacă acesta ar dori ca tu să le implementezi. Abia la final, după ce amândoi sunteți de acord că aveți o soluție bună, ar trebui să treci la scrierea efectivă a codului.
5. Menționează acreditările pe care le ai
Întrebarea despre experiența pe care o ai este inevitabilă. Chiar dacă nu ai mai lucrat până acum într-un domeniu tehnic,
vorbește despre acreditările și certificările pe care le ai. Ai făcut diverse cursuri? Spune-le. Ai urmat cursurile unei facultăți cu profil tehnologic? Menționează acest aspect.
6. Evidențiază rezultatele pe care le-ai avut până acum
O altă întrebare de nelipsit în cadrul unui interviu de angajare este legată de experiența profesională. Pentru a primi o „bilă albă” și pentru această întrebare,
îți recomandăm să alegi să vorbești despre un proiect care a produs rezultate concrete.
Sfat: Pregătește-te din timp pentru această întrebare. Ai făcut un joc care are 50.000 de downloads? Vorbește despre el. Ai creat un website cunoscut care are vânzări mari? Povestește despre acesta. Ai proiectat componente pentru un renumit model auto? Nu uita să menționezi acest lucru.
Selectarea unui proiect în cadrul căruia ai atins sau chiar depășit indicatorii de performanță, comunică intervievatorului faptul că te concentrezi pe munca efectivă și ești orientat spre rezultate.
7. Enumeră toate instrumentele cunoscute
De multe ori, angajatorii caută candidați care au experiență în mai multe tehnologii și limbaje de programare. Așadar,
vorbește despre limbajele de programare și programele cu care ești familiarizat:
- Python;
- Java;
- .NET;
- C/C++;
- Android Java;
- DevOps;
- CATIA;
- NewPDM;
- SolidWorks;
- Matlab / Simulink;
- HIL.
Iar pentru că ne dorim ca acest articol să fie o resursă importantă pentru tine,
îți împărtășim câteva dintre posibilele întrebări ce pot să apară într-un interviu:
- „Care este cea mai mare dificultate pe care ai întâmpinat-o într-un proiect și cum ai gestinat-o?”;
- „Cum ai explica o problemă tehnică unei persoane din business sau unei persoane nefamiliarizată cu tehnologiile proiectului?”;
- „Oferă un exemplu de situație în care ai livrat un proiect cu un deadline foarte strâns”;
- „Ce părere ai despre tendințele noi sau emergente?”
- „Ce te atrage la oportunitatea prezentată? Ce te face să îți dorești un rol de *” (*aici completează tu cu funcția pentru care aplici).
Iată, pe scurt, cum să obții un punctaj mare la interviurile de angajare offline:
- Află ce etape are interviul și pregătește-te din timp pentru fiecare interviu;
- Prezintă-i intervievatorului implicarea pe care ai avut-o în proiectele anterioare și evidențiază tehnologia în care ești competent;
- Arată că ești deschis spre învățare și că ești pasionat de noile tehnologii;
- Un inginer nu are capacitatea de a reuși de unul singur. Recrutorii caută oameni care sa performeze în echipe, așa că, îți recomandăm să vorbești despre importanța comunicării și a colaborării cu toate persoanele implicate în proiecte.
Dacă tot vorbim de coduri, decodarea interviurilor poate părea dificilă. Însă, așa cum spuneam și în rândurile anterioare, poți deveni mai bun la ele cu puțin practică. Urmând pașii descriși mai sus, cu siguranță îți vei îmbunătăți abilitățile și vei fi cu un pas mai aproape de a obține jobul mult dorit.
În cazul în care vei avea parte și de un interviu online, te invităm să afli câteva tips&tricks în articolul următor:
8 sfaturi pentru a trece cu brio un interviu online de angajare
Accesează site-ul careers.altenromania.ro, aplică la rolurile care te interesează și ne putem vedea la un interviu cât de curând.