ALTEN România a primit certificarea Great Place to Work®, acordată celor mai apreciate organizații de către angajați
ALTEN România, subsidiara locală a grupului de origine franceză și una dintre cele mai importante companii de consultanță în IT și inginerie, a fost inclusă în rândul organizațiilor celor mai apreciate de către angajați, din Europa și din lume, potrivit distincției acordate recent de compania globală de cercetare Great Place to Work®.
ALTEN a obținut certificarea Great Place to Work (GPTW) ca urmare a feedback-ului primit de la 47% dintre angajați, în urma completării unui chestionar cu 67 de întrebări, colectat și interpretat cu ajutorul metodologiei organizației Great Place to Work®.
Metodele de evaluare folosite de GPTW au la bază o serie de criterii esențiale din punctul de vedere al angajaților, respectiv încrederea, respectul și corectitudinea, comportamentul și colegialitatea, analizând, în același timp, relația angajaților cu managementul, cu ceilalți angajați, precum și percepția privind propriul loc de muncă.
„
Certificarea ne validează faptul că atragem în echipă oameni pasionați de joburile lor, implicați în ceea ce fac, care nu obțin doar rezultate remarcabile în proiecte internaționale, ci care se și simt foarte bine la locul de muncă, dezvoltând relații frumoase cu ceilalți colegi. Acest lucru este deosebit de important pentru organizația noastră, având în vedere că inovăm constant, atât în procesul de recrutare, cât mai ales în retenția și fidelizarea angajaților. Suntem cu atât mai onorați cu cât știm că aceasta este o atestare pe care, până acum, au primit-o doar câteva companii prezente în România”, declară Adrian Nicolae, director executiv ALTEN România.
Studiul atestă faptul că angajații au o experiență pozitivă constantă la locul de muncă, menționând printre cele mai importante considerente egalitatea de șanse (în funcție de rasă, gen, vârstă și orientare sexuală: 88-95%), capacitatea și corectitudinea managementului (81-82%), adaptarea la mediul și sarcinile de lucru (82%), utilizarea echipamentelor și resurselor necesare (81%), relațiile foarte bune cu clienții (90%), precum și siguranța la locul de muncă (94%).
De asemenea, participanții la studiu au menționat ca puncte-forte ale organizației următoarele aspecte: mediul de lucru familial – „
ceea ce face ca nivelul de stres sa fie redus semnificativ”, colectivul – „
oamenii se înțeleg, se acceptă, se ajută, funcționează ca o echipă, chiar și în momentele mai dificile”, implicarea managementului și a departamentului de HR – „
pentru ca angajații să se simtă bine”, flexibilitatea atât în relația cu clienții, cât și cu ceilalți angajați, existența unor procese și proceduri bine definite, echilibrul dintre responsabilități și sarcinile de lucru.
Totodată, în rândul mențiunilor participanților la chestionar, angajații ALTEN au specificat ca fiind pozitive, în special în perioada crizei COVID-19, comunicarea transparentă din interiorul companiei, îmbunătățirea comunicării cu clienții și implementarea lucrului 100% remote, precum și extinderea lui după pandemie.
La chestionarul GPTW au răspuns 47% dintre angajații din cadrul ALTEN România, din care peste 56% sunt femei, cu vârste cuprinse între 26 și 34 de ani (42%). 84,7% ocupă poziții de execuție, 12,81% au roluri care presupun supervizarea altor persoane, 1,6% sunt manageri, iar 1,2% fac parte din conducerea companiei. De asemenea, aproximativ 40% dintre participanții chestionarului sunt angajați recenți (până în doi ani de vechime), in timp ce 34,7% dintre ei lucrează în companie de peste doi ani.
Despre Great Place to Work®
Great Place to Work® este o organizație globală de cercetare și consultanță în afaceri, care analizează cultura brandurilor și calitatea joburilor, care sprijină companiile în dezvoltarea lor, recunoscând, astfel, cele mai bune organizații din lume. Cercetările se concentrează pe experiența la locul de muncă al fiecărui angajat – arătând că există o relație clară și directă între devotamentul angajaților și performanța financiară. Certificarea GPTW este valabilă timp de un an, cu valabilitate imediată și reprezintă oportunitatea companiilor de a fi recunoscute ca fiind una dintre organizațiile de top în sectorul în care activează.
Despre ALTEN
Lider mondial în inginerie și consultanță tehnică, grupul ALTEN desfășoară proiecte de cercetare și dezvoltare pentru companiile de top din toate sectoarele industriale, telecomunicații și servicii din întreaga lume. La sfârșitul anului 2019, ALTEN România a înregistrat o cifră de afaceri de aprox. 25 milioane de euro (121 milioane lei RON). Compania oferă suport pentru strategiile de dezvoltare ale clienților săi în domeniile cercetării și inovării, sistemelor informatice și ingineriei, începând cu anul 1996. Echipa de specialiști se implică în proiecte de dezvoltare software, analiză de business, business intelligence (BI), project management, suport tehnic, inginerie auto sau hardware design. ALTEN România reprezintă un accelerator de carieră pentru angajații săi, oferind diversitate, mobilitate și o cultură organizațională bazată pe spiritul de echipă. Mai multe detalii pe www.altenromania.ro.
Articol publicat de PR Wave.