Colegul nostru Dan lucrează pe proiect la unul dintre clienții ALTEN România de 2 ani, iar din ianuarie lucrează pentru proiectul Precast pentru Revit, Revit fiind cea mai importantă aplicație la nivel de detaliere din construcții. Dan face parte dintr-o echipă numită Impaler, împreună cu alți 3 dezvoltatori, 2 QA și un Project Owner.

Metodologia de lucru este agile scrum.

Revit este o aplicație de modelling și detaliere pentru construcții care ține de partea de structură de beton. Pentru această aplicație echipa dezvoltă diferite Add-in-uri, unul dintre ele fiind Precast. Acesta modelează diverse elemente dintr-o construcție și le împarte în bucăți mai mici care pot fi turnate în fabrică și apoi transportate si montate pe șantier.

Practic, un detailer realizează proiectul construcției, apoi selectează elementele pe care le vrea turnate in fabrică și folosește opțiunile din add-in. Acesta ține cont de geamuri, uși, de anumite dimensiuni presetate, greutate și alte astfel de elemente.
Elemente suportate de Precast sunt: Solid walls, Solid slabs, Hollow core slabs, Girder slabs.

După ce este gata modelul, arhitectul exportă din aplicație anumite fișiere în 3-4 formate Cam Expert, iar acestea ajung în fabrică, unde sunt introduse într-o mașinărie pentru a continua procesul. Totodată, aplicația produce niste desene, numite shop drawings, care îi ajută pe cei de la fabrică și in șantier la montaj, fiecare item rezultat din proces fiind numerotat ca atare.

Dan apreciază foarte mult echipa din care face parte și îi place că activitatea lui are o aplicabilitate în viața de zi cu zi, că lucrează la o aplicație practică, ce are rolul de a facilita munca altor oameni.

Una dintre provocările întâlnite a fost partea de geometrie, având în vedere că nu o mai exersase din liceu.